Incendiu de la un coş de fum, la Străteni

Primul foc în soba nouă a fost și ultimul pentru o familie din satul Străteni, comuna Lozna. Acoperișul clădirii renovată recent, dar și un adăpost de animale s-au aprins, vineri dimineață, de la coșul de fum.

Puțin după ora 05.00, proprietarii, care dormeau în casă, au fost treziți de zgomotul produs de incendiu și au sunat la 112.

Echipajele de pompieri din cadrul Detașamentului Dorohoi au ajuns imediat la locul evenimentului și au constatat faptul că acoperișul clădirii și un adăpost de animale ardeau ca o torță.

Pompierii au intervenit rapid astfel încât flăcările să nu se extindă, deoarece casa era la mică distanță.

Pentru siguranța dumneavoastră și pentru a vă proteja casa de un posibil incendiu, aveți grijă la modul de exploatare a sistemelor și a mijloacelor de încălzire și respectați măsurile de prevenire a incendiilor.

Reparați, dacă este cazul, coșurile de fum. Asiguraţi-vă că acestea sunt curățate corespunzător și că jarul sau scânteile din sobă nu pot ajunge pe materialele combustibile din structura acoperișului!

ISU_BOTOSANI

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus