Expoziție-eveniment Constantin Piliuță- la deschiderea galeriei ”COLECȚIA DE ARTĂ”

Expoziție-eveniment Constantin Piliuță- la deschiderea galeriei ”COLECȚIA DE ARTĂ”

 Comunicat de presă

 Consiliul Județean Botoșani și Muzeul Judeţean Botoşani vă invită, luni, 20 decembrie 2021, ora 11, la deschiderea galeriei ,,COLECȚIA DE ARTĂ, în spațiul fostului magazin ,,City Galleryˮ, str. Piața Revoluției, nr. 12, printr-o expoziție-eveniment, dedicată artistului Constantin Piliuță.

Lucrările expuse, aflate în patrimoniul Muzeului Județean Botoșani, au participat, în 2021, la prestigiosul eveniment internațional Art Safari București, în cadrul expoziției ,,Constantin Piliuță – Culoare de zenitˮ.

Născut la Botoșani, în 4 februarie 1929, artistul a urmat cursurile Liceului ,,A. T. Laurianˮ din Botoșani și apoi a studiat, în perioada 1945 – 1949, la Institutul de Arte Plastice ,,Nicolae Grigorescuˮ București, sub îndrumarea lui Alexandru Ciucurencu. După debutul din 1956, a participat la cele mai importante expoziții colective organizare în țară, dar lucrările sale au fost expuse și în cadrul unor saloane și expoziții de artă românească organizate în străinătate: Moscova (1964), Varșovia (1979), Varșovia, Praga, Leningrad (1972), Atena, Cairo, Damasc, Teheran, Tunis, Moscova, Berlin, Glasgow (1974), Lisabona, Ankara, Atena (1975), Praga, Istanbul (1976), Paris, Copenhaga, Pekin, Shanghai, Ankara, New Delhi, Sofia (1977); Teheran, Lisabona, Lakewood-Ohio, Milwaukee Wisconsin (1978); Madrid, Ottawa, Ciudad de Mexico (1979); München (1994).

A luat parte la manifestări internaționale la New Delhi (1965), la Paris, la Salonul Independenților (1973), Kosice (1974); Cangnes-sur-mer, la Festivalul internațional de pictură (1977).

A avut expoziții personale în: București 1957, 1962, 1968, 1972, 1973 și în diverse alte orașe din țară, dar și în orașe din Europa: Veneția (1967) și Malmo (1970).

           Pentru activitatea sa artistică a fost distins cu: Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România, 1967, Ordinul Meritul Cultural, clasa a II-a, 1971, Premiul Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă, 1971, Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române, 1974, etc.

Program de vizitare:  zilnic 9 – 17.

           INTRARE GRATUITĂ, cu respectarea normelor de protecție antiCovid 19.

Purtarea măștii este obligatorie.

AFIȘ PILIUȚĂ - GRI-page-001

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus