Viceprimarii municipiului, la un pas de a-și pierde scaunele

Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, a anunțat că vor fi întreprinse toate demersurile pentru încetarea mandatelor celor doi viceprimari ai municipiului Botoșani.

Motivul ar fi că respectivii au fost în stare de incompatibilitate în perioada în care au făcut parte și din Adunarea Generală a Acționarilor de la societatea URBAN SERV S.A.

Sesizarea acestei incompatibilități a venit din partea Instituției Prefectului care a înaintat o adresă Primăriei, solicitând să se ia măsuri pentru aplicarea prevederilor legale.

În acest sens edilul șef al municipiului a precizat: “Este textul de lege care reglementează incompatibilitatea între funcția de primar și viceprimar și funcția de reprezentant al unității administrativ teritoriale în AGA ale societăților comerciale de interes local. “Nerespectarea acestor prevederi atrage încetarea de drept a mandatului conform procedurii stipulate în cuprinsul art. 91, alin.4, din Legea 161/2003. Considerăm că se impune să întreprindeți demersurile necesare în vederea aplicării prevederilor legale sus menționate” (precizare din adresa Instituției Prefectului, Nota Red.) Noi am întrebat Prefectura, iar obligația noastră este să întreprindem demersurile în vederea aplicării prevederilor legale.

Se spune că un viceprimar își pierde calitatea de viceprimar, dacă face parte din AGA. Eu nu știu dacă e în domeniul penalului sau nu, dar este pe lângă lege!”

Acesta a explicat că și demersul consilierului municipal Marius Orășanu prin care cei doi viceprimari au fost scoși din AGA s-a dorit a fi un demers vizând intrarea în legalitate.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus