GEORGICĂ MANOLE: DEGUSTĂTORUL DE TEXTE (35)

[cuvinte cheie: „am citit, am reţinut”, Eminescu despre Carol I, G. T. Kirileanu despre Carol II, reunificarea Europei, Dumitru Lavric, „Epistolarul românesc 500” (vol. I şi II, Botoşani, 2015, p. 142), Creangă, fiul lui Creangă, Nicolae Cabel, „Corabia cu plete” ( „o sută unu sonete”, Editura „Tipografia Intact”, Bucureşti, 2015),Arthur Rimbaud, Mircea Trifu, „Dicţionar de epigrame” (Editura „Litera”, 1981), definiţia epigramatică]:

155.Am citit, am reţinut: Peter Kelly: „Fiecare trebuie să-şi cultive eul ca pe o instituţie”; G. T. Kirileanu: „Floricică de la munte, / Ce-a fost coadă amu-i frunte”; avertismentul societăţii actuale: „Aveţi toate libertăţile de alegere, dar şi toată responsabilitatea acestor alegeri”; Gaston Bachelard: „Imaginaţia acţionează la vârful ei ca o flacără şi în regiunea metaforei”; G. T. Kirileanu: „Şi dacă Eminescu a putut să-i zică lui Carol I „îngăduitorul”, apoi noi cu tot dreptul putem zice lui Carol II „dărâmătorul”; Vasile Voiculescu: „Nici plug, nici sapă: suflet, ia sufletul cu tine”; proverb polonez: „Pe femeie să n-o baţi nici măcar cu o floare”; Bronislaw Geremek: Europa nu va fi reunificată înainte de a se fi realizat reunificarea memoriei ei: ororile nazismului şi cele ale comunismului puse în aceeaşi „colecţie” sumbră a veacului 20”; „motto”-ul societăţii de azi: „Banii fac lumea să se învârtă”; Valeriu Nicolae: „Oamenii vorbesc despre dragoste ca o justificare pentru a se distruge în numele ei sau al lui Dumnezeu”; Cătălin Pavel: „Trecutul comun rămâne cel mai performant produs”; Cătălin Pavel: „Datul cu mătura în arheologie e o manevră subtilisimă, cu nimic gospodăresc în ea”; Cristian Chivu: „Mai înainte de a fi sfânt, fii normal. Sfinţii excelau prin firescul şi normalitatea lor”; Sfântul Serafim de Sarov: „Linişteşte-te tu şi mulţi se vor linişti în jurul tău!”; J. W. Goethe: „Într-o căsnicie, soţii trebuie să se mai certe din când în când, pentru a afla, în felul acesta, câte ceva unul despre celălalt”;

156. Dumitru Lavric, în „Epistolarul românesc 500” (vol. I şi II, Botoşani, 2015, p. 142), despre relaţia lui Creangă cu fiul său Constantin: „Când fiul său urma la Bucureşti şcoala militară, se arată, faţă de Slavici, îngrijorat faţă de situaţia la învăţătură a progeniturii („Nuştiu dacă Creangă al meu învaţă ori se lasă pe-o ureche”) dar se pare că îşi neglija în bună măsură datoriile părinteşti din moment ce Eminescu se simţea obligat să intervină pentru a i se trimite viitorului căpitan „din când în când parale pentru trebuinţele lui extraordinare” cum ar fi „o păreche de încălţăminte mai cuviincioase”. Este adevărat că şi Constantin îşi supăra grozav părintele cu intenţiile sale de a studia în străinătate şi de a se salva printr-o căsătorie de interes”;

157. Regizorul şi poetul Nicolae Cabel îmi trimite de la Bucureşti patru cărţi. Încep cu volumul „Corabia cu plete” ( „o sută unu sonete”, Editura „Tipografia Intact”, Bucureşti, 2015), un fel de cauţionare euforică adusă lui Arthur Rimbaud. Reţin câteva versuri dintre cele 1414, câte cuprinde volumul: „luntraş între cuvinte e poetul”; „azi, caut singur Cosmosul -fântână”; „şi fulgii cad dinspre pământ spre cer” ; „pe bolta logodită cu menhirii”; „şi timpul-înger, uneori chiar gâde”; „eu, fir de iarbă, sub nara unui miel”; „aseară s-a-ntâlnit cu-n glonţ”; „mă părăsise umbra, o sfâşia furtuna”; „ne izgonea din faguri, spre-nviere”; „doar sâmburi de lumină plâng în noi”; „şi-atunci spuneai că roua te mai doare”; „şi Timpul se conjugă cu flautul, osmotic”, „ştiam că-n noapte stelele transpiră”; „şi tălpile de lună le ştergeam”; „Pământu-i libelulă în ocol”; „o strajă-i chiar fiinţa mea, măruntă”; „o poartă-nsingurată în eter”; „se rătăceşte vântul pe-o vioară”; „aş pune iarăşi lebede la sănii”; „un fluture-i nisipul care zboară”; „lăcustele iubirii plângeau în a lor mâini” etc.;

158. Am citit „Dicţionar de epigrame” (Editura „Litera”, 1981, selecţie de Mircea Trifu). A rămas unic în larga arie a dicţionarelor româneşti prin două aspecte: în primul rând, prin faptul că n-a mai apărut altul până astăzi, în al doilea rând, prin ideea celui care a făcut selecţia de a consacra definiţia epigramatică. Pentru exemplificare, mi-am propus să-l deschid de trei ori, la întâmplare, şi să redau primul cuvânt şi definiţia sa epigramatică: prima deschidere (p. 84), cuvântul INVIDIA = „Invidia-i o răutate / Ce te încearcă uneori, / Când n-ai control de calitate / Asupra propriei valori.”(Gheorghe Chirilă); a doua deschidere (p. 106), cuvântul NEPTUN = „Zeii i-au cedat onoarea / (Socotindu-l mai capabil) / De a fi cu scăldătoarea / Responsabil” (D. C. Mazilu); a treia deschidere (p. 28), cuvântul CĂSĂTORIA =„Căsătoria, lucru dovedit, / E un contract semnat cu pompă mare / Şi un prilej, destul de fericit, / De-a te lega la cap când nu te doare.” (Gabriel Teodorescu). S-ar putea ivi şi la Botoşani un astfel de dicţionar? Categoric, da! Trei persoane îl pot alcătui: Gheorghe Hreapcă, Al. D. Funduianu şi Dumitru Monacu;