GEORGICĂ MANOLE: DEGUSTĂTORUL DE TEXTE (240)

[cuvinte cheie: “am citit, am reţinut”, Seneca despre un nou început, Ioan Alexandru Tofan despre adevărata rugăciune, Fritz von Hardenberg despre lumea exterioară, Aristotel despre poezie, Dean Burnett despre cercetarea emoţiilor,Cristian Pătrăşconiu despre vin, Albert Einstein despre mister, Constantin Brâncuşi despre călătoria spre Dumnezeu, Paulo Coelho despre miracole, Ion Pop despre anonimat, Grigore Vieru despre modestie, Michelangelo Buonarroti despre găsirea unei scări spre Rai, Eminescu despre relaţia limbă – scriitor, proverb grecesc despre lună, Blaise Pascal despre Isus, Gheorghe Grigurcu despre marea suferinţă morală, „Ramuri” nr. 4 din 2024, „Lecţia entuziasmului impersonal”, Gabriel Nedelea despre Nicolae Manolescu, Nicolae Manolescu despre Maiorescu, versuri de Flavia Teoc (din volumul „Istoria naturală”), o clasificare a minciunilor, cele patru căi spre adevăr, cele două forme ale ipocriziei]:

1076. Am citit, am reţinut: Seneca: „Fiecare nou început provine din sfârşitul altui început”; Ioan Alexandru Tofan: Rugăciunea adevărată este cea care nu îl reduce pe Dumnezeu la dimensiunile meschine ale omului, ci îl menţine în locul pe care dimensiunile umanităţii nu-l pot cuprinde” ; Fritz von Hardenberg: „Lumea exterioară e o lume de umbre. Îşi aruncă umbrele în regatul luminii. Universul, în cele din urmă, e înlăuntrul nostru. Calea duce înăuntru, întotdeauna înăuntru”; Aristotel: „Poezia este mai filozofică şi mai elevată decât istoria”; Dean Burnett: „Filosofii şi istoricii şi-au făcut treaba dar acum e timpul oamenilor de ştiinţă să preia cercetare emoţiilor”; Cristian Pătrăşconiu: „Vinul e cea mai culturală dintre toate băuturile inventate de oameni”; Albert Einstein: „Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul”; Constantin Brâncuşi: „Nu putem să-l ajungem niciodată pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre el rămâne important”; Paulo Coelho: „Miracolele nu au nici o explicaţie, dar apar în viaţa celor ce cred în ele”; Ion Pop: Anonimatul nu-i vid, ci numai un fel de odihnă, doar aproximativ metafizică”; Grigore Vieru: „După iarbă, modestia e cea mai călcată în picioare”; Michelangelo Buonarroti : „Sufletul meu nu poate găsi o scară către Rai decât prin frumuseţea pământului”; Eminescu: Limba face pe scriitor precum unealta bună face pe maestru”; proverb grecesc: „Nici luna nu e întotdeauna un cerc perfect”; Blaise Pascal: „Isus va fi în agonie la sfârşitul lumii şi e un timp în care nu ar trebui să avem somn. Isus s-a rugat oamenilor şi ei nu i-au împlinit rugămintea”; Gheorghe Grigurcu: „Marea suferinţă morală e o iubire rănită. Inclusiv iubirea de Dumnezeu”;

1077. Citesc „Ramuri” nr. 4 din 2024. Gabriel Nedelea publică eseul „Lecţia entuziasmului impersonal” având ca ţintă pe Nicolae Manolescu. Sistematizăm: 1.”am simţit din plin generozitatea povestaşului autentic, făcându-mă capabil de acel entuziasm impersonal pe care numai literatura şi „preoţii” săi şi-l pot insufla”; 2. „am înţeles că, de fapt, în lecturile sale , sublim infidele, era mult mai apropiat de text decât îmi închipuisem”; 3. „a susţinut şi apărat cu străşnicie principiul întâietăţii esteticului, înţeles în deplinătatea sa, nu redus la gratuitate”; 4. „a început prin a proiecta „un punct zero” al înţelegerii literaturii”; 5. „s-a aşezat într-o tradiţie guvernată de principiul valorii, dedus din principiul întâietăţii esteticului”; 6.”criticul trebuie să aspire la „entuziasmul impersonal”; 7. „realizează, în mare parte, o lectură de identificare şi o amplă meditaţie asupra condiţiei lecturii întemeietoare, totalizatoare, ce satisface şi „obsesia începutului”; 8. „parametrii creaţiei critice ni se relevă din caracterul dialogic al întâlnirii celor două subiectivităţi: a criticului şi a operei, dialog în care se va rosti în limbajul amândurora, ce, în fond, se oglindesc unul în celălalt”;

1078. Nicolae Manolescu despre Maiorescu: „N poţi vorbi despre Maiorescu în sine, ca personalitate absolut particulară, inefabilă, fără să vezi în el o idee. Chiar în clipa în care ai atins individualitatea operei, constaţi că a-i transformat-o în altceva, într-o realitate generală”;

1079. Versuri de Flavia Teoc (din volumul „Istoria naturală”):

- „toamnele încinse cu vise ascuţite”;

- „stelele care cad în locul frunzelor”;

- „cercul pocnind ca un pepene negru”;

- „vorbele care-mi ţintesc jugulara”;

- „lipeşte seminţele de păpădie pe coada cometelor”

- „nasturele chilug care-i închide rochia”;

 

1080. Câteva sistematizări:

a) o clasificare a minciunilor (după Alina Necşulescu): blânde, albe, maliţioase, aşteptate şi nespuse;

b) cele patru căi spre adevăr (după Laura Carmen Cuţitaru): ştiinţa, raţiunea, intuiţia şi imaginaţia);

c) cele două forme ale ipocriziei (după Remus Boldea): naturală şi făţărnicia;