Teo PALADE: Să fii bătrân în țara mea

Teo PALADE: Să fii bătrân în țara mea

În ţara mea, bătrâneţea  a încetat a mai fi o stare fiziologică. A devenit o infracţiune.

În ţara mea, s-a stabilit prin legea pensionării că pentru bătrâneţe trebuie să fii pedepsit. Şi aşa se şi  întâmplă. Nu este departe vremea când, prin decizie a parlamentului, Codul Penal va fi completat cu un capitol prin care bătrâneţea va fi penalizată. Cartea Pedepselor adaptându-se astfel realităţii de fiecare zi.

Odată ajuns la vârsta bătrâneţii, vârstă  pe care nu o ştii, întrucât nici ea nu este bine stabilită, schimbându-se periodic  în funcţie de dispoziţia de moment a preşedintelui statului, a primului ministru ori a stării de plictis a celui care numără voturile din parlament, ai devenit în mod definitiv  altcineva. Viaţa ta de până atunci nu mai contează. Este declarată, oficial, nulă.

Tot ceea ce ai oferit societăţii în nenumăraţii ani de muncă nu mai este important. Nu mai contează. Întrucât tu, Ionescu ori Popescu, nu mai eşti tu, cetăţeanul acestei ţări. Devii o cifră. O cifră într-un sistem care are ca principală preocupare să te extermine. Oficial, se numeşte „ieşirea din sistem”. „Ieşire” care trebuie dusă la bun sfârşit. Pentru tine,  cu maximă durere, umilire şi înjosire. În aşa fel, încât moartea să ţi se pară o uşurare.

Nu mai ai voie să lucrezi. Deoarece, pentru asta ar trebui să fii plătit. Iar statul nu-şi poate permite să irosească bani pentru  un bătrân. Nu poate remunera  un condamnat, deja,  la disparitie. Dintr-o persoană onorabilă, profesor, medic sau ofiţer, inginer ori muncitor, ai devenit un asistat social. O povară pentru societate.

Dacă ţi se „dă”  o pensie, statul o numeşte „asistenţă” şi nu va reprezenta în nici un caz returnarea sumelor pe care tu le-ai plătit statului într-o viaţă, tocmai pentru a avea cu trăi la bătrâneţe. Nu.  Pensia este socotită a fi  o pomană. Oferită strict din bunăvoinţa   conducătorilor ţării. Ţi se va spune că tu, bătrânul, nu mai ai nici un drept din moment ce statul nu mai are bani. Că banii pe care tu i-ai plătit, lună de lună patruzeci de ani, s-au dus demult. Guvernul nu i-a mai găsit în bugetul pe care l-a moştenit. Deci, nu mai  sunt! Ce-i aşa greu de înţeles? Şi, dacă ai avut neşansa de a ajunge azi  bătrân, eşti plătit din mila celor care muncesc acum. Iar dacă aceştia nu au de unde să-ţi dea, ei fiind puţini iar cei ca tine mulţi, e treaba ta. Nu a statului. Dar,  fiind democraţie, poţi alege. Să mori de foame, să te sinucizi, să stai cu zilele la cozile pomenilor primăriilor mai miloase sau să pleci în lumea largă. Să te „descurci”, prin forţe proprii.

Statul are acum ca principală preocupare restructurarea sa. Care nu are nici o legătură cu tine, bătrânul neputincios. Ba din contră!  Prin chiar existenţa ta îl încurci şi îl întârzii în edificarea măreţei sale opere. Statul este ocupat.  Taci şi spune mulţumesc! Atâta are, atâta oferă. E simplu. Ca bătrân, în ţara mea nu mai ai voie să te îmbolnăveşti. Dacă ai facut-o, este pe riscul tău. Deoarece  boala ta este o povară în plus pentru stat. De unde bani pentru medicamentele tale? De unde bani pentru spitalizare? De unde bani pentru plata medicilor ori  pentru  actul operatoriu? Trebuie să înţelegi evidenţa! Că nu mai sunt bani pentru supravieţuirea ta. E boala ta, e viaţa ta, te priveşte personal. Nu amesteca statul în problema asta.

Ai dat bani, ani îndelungaţi, pentru asigurările de sănătate? Ţi s-a spus că vei avea bătrâneţea asigurată? „Ţeapă!”, ca să folosesc o vorbă dragă preşedintelui.  Banii aceia s-au dus şi ei! Acum statul nu mai are fonduri pentru sănătatea ta. Deci, să fii sănătos!

Sunt mult mai multe de spus despre cum este să fii bătrân în ţara România. Iar eu  sunt deja   prea bătrân ca să le pot enumera pe toate. Mi s-a terminat şi pasta din pix… Mi-e ruşine, dar trebuie să vă spun.  Este ora două, dimineaţa. Scriu în stradă. Sunt aici de două zile şi două nopţi. La coadă pentru ajutoare U.E. Împreună cu alţi o mie de bătrâni.  Merită! Se dă zahăr. Şi făină şi ulei. O să avem ce mânca, vreo câteva zile.

E frig. Îngheţ şi mă tot întreb: „Unde o fi ţara asta, U.E.?” Că m-aş muta şi eu acolo. Văd că are bani pentru bătrâni. Şi poate  este şi mai cald…

P.S. Am scris textul cu zece ani în urmă[1]. Citindu-l acum, el pare scris ieri. Nimic, dar nimic, nu s-a schimbat pentru bătrânii țării. Aceiași bătaie de joc, aceleași minciuni, aceiași ipocrizie! Lipsesc ”ajutoarele” date de UE și împărțite de primării, de cele mai multe ori pe ochi frumoși.

––––––––––
https://www.art-emis.ro/jurnalistica/sa-fii-batran-in-tara-mea

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus