Tânăr manager botoșănean, pe lista candidaților USR la Parlamentul European

Tânăr manager botoșănean, pe lista candidaților USR la Parlamentul European

Flămânzeanul Eusebiu – Ilie Iftode este pe lista oficială a candidaților USR, așa cum aceasta a fost lansată la sfârșitul săptămânii trecute la București.

În vârstă de 29 de ani, Eusebiu a absolvit Facultatea de Inginerie Alimentară Suceava, s-a specializat pe Controlul si expertiza produselor alimentare, dar a finalizat și două masterate în Managementul securității mediului și siguranța alimentară și Managementul igienei, controlul calității produselor alimentare și asigurarea sănătății populației. Director Control Risc în cadrul uneia din cele mai importante firme din industria restaurantelor de tip fast-food, Sebi, cum îi spun prietenii, este și consilier local USR în Flămânzi, acolo unde, în acești ani, a corectat și a propus o serie de inițiative legislative ce s-au lovit, de cele mai multe ori de refuzul PNL-PSD de a colabora.

Candidatura lui Eusebiu Iftode a fost obținută în urma votului intern al membrilor USR, iar lansarea a avut loc vineri seară în capitală, în cadrul Consiliului de toamnă al partidului european ALDE – (Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa), eveniment organizat în premieră de USR la București.

Lista candidaților USR este deschisă de Elena Lasconi, în prezent primarul USR al municipiului Câmpulung, iar în primii 20 de candidați de pe lista USR, sunt 12 femei, ceea ce reprezintă un procent de 60%.

„Sunt multe alegeri în 2024. Vom schimba președintele, vom vota un alt parlament și ne vom alege primarii și consilierii. Dar primele alegeri sunt cele pentru Parlamentul European. Sunt cele care vor da tonul, cele care pot crea momentul pentru forțele schimbării. Și pentru asta vom veni în fața alegătorilor nu doar cu cel mai ambițios plan de modernizare a țării, dar și cu cei mai buni candidați care să ne reprezinte în Parlamentul European”, a declarat președintele USR, Cătălin Drulă, cu ocazia lansării.

Pe lista USR pentru alegerile europarlamentare se regăsesc profesori universitari, medici, avocați, economiști, experți în IT, antreprenori, ingineri, experți în politici și fonduri europene, consilieri locali și parlamentari care și-au dovedit competența prin legi care schimbă viața românilor în bine.

Prioritățile candidaților USR la alegerile europarlamentare țin de accelerarea procesului de aderare a României la Spațiul Schengen, susținerea investițiilor în școli, spitale și autostrăzi, combaterea corupției, protecția mediului, apărarea drepturilor muncitorilor.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus