La data de 25 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control, pe strada 1 Decembrie, din orașul Darabani, un autoturism, condus de un tânăr de 18 ani, din comuna Mileanca.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Mai mult decât atât, acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care îl conducea l-a sustras de la o cunoștință, fără consimțământul acesteia.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis și furt în scop de folosință.