Șir de infracțiuni comise la regimul rutier

Șir de infracțiuni comise la regimul rutier

La data de 3 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomîrla, au efectuat semnal de oprire, pe drumul comunal DC 78 B, pe raza localității Pădureni, unui autoturism, al cărui conducător auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea, fapt pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia. În urma verificărilor s-a stabilit, că la volanul autoturismului era un bărbat, de 57 de ani, din comuna Șendriceni, care nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. Totodată, în urma testării alcooltest, aparatul a indicat o valoare de 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

 

La data de 3 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada Primăverii, în municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr, de 23 de ani, din comuna Lunca. Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

                                                                                                                  ·         

La data de 2 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe strada 1 Decembrie, în municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat, de 49 de ani, din comuna Brăești. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta are suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

                                                                                                                  ·

La data de 2 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe strada 12, în comuna Stăuceni, un moped, condus de un tânăr, de 28 de ani, din aceeași localitate. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar mopedul pe care îl conducea nu era înregistrat sau înmatriculat. Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus