Sfântul Apostol Andrei este sărbătorit pe data de 30 noiembrie. S-a născut în Betsaida Galileia, localitate situată pe ţărmul Lacului Ghenizaret, în nordul Ţării Sfinte. Din Sfânta Scriptură aflăm că era fratele lui Simon Petru. Amandoi au fost pescari, alături de tatăl lor. Având în vedere că Andrei era evreu, nu ştim cu certitudine dacă numele Andrei era numele său real (acesta fiind de origine grecească). Potrivit cercetătorilor, numele Andrei era destul de prezent printre evrei, încă din perioada sec. II-III d.Hr.
Pentru români, numele apostolului Andrei este legat de lupi. Se sustine că acest nume - Apostolul Lupilor – derivă din vechea denumire a dacilor, daoi, (lupi), dar şi de la simbolul lor – lupul. Lupul era chiar un simbol al sanctuarelor Daciei. Legendele spun că acest animal a fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei şi că cel care era căpetenia lupilor, l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Dobrogei spre Peştera care i s-a oferit ca adăpost.
Sfântul Andrei, înainte de a deveni ucenic al lui Hristos, a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Biblia spune în Evanghelia lui Matei: “Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: “Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers dupa El” (Matei 4, 18-20).
LA MULȚI ANI, tuturor celor care își sărbătoresc azi ziua onomastică!