Senator Dorinel COSMA a votat în cadrul ședinței Comisia pentru muncă, familie şi protecție socială, mai multe propuneri legislative

Sunt încântat să vă anunț că astăzi am votat în cadrul ședinței Comisia pentru muncă, familie şi protecție socială, mai multe propuneri legislative bune pentru promovarea drepturilor civile, privind sistemul unitar de pensii publice, sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă sau obligația companiilor străine de a plăti taxe mai mari la bugetul de stat.
Printre aceste se numără:
✍️Proiect de lege privind organizarea activității de prevenire a separării copilului de familie: prin acest proiect, activitatea de prevenire a separării copilului de familie va putea fi susținută prin mecanisme de sprijinire a acelor familii provenite din comunităţi vulnerabile sau care trec prin situaţii dificile și nu pot să-și crească şi îngriji copii acasă; sau să-i trimită la şcoală şi să le asigure cele necesare.
Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă: introducerea unei noi categorii de beneficiari ai Legii nr.76/2002, respectiv persoanele care nu au putut ocupa un loc de muncă şi sunt victime ale violenţei domestice
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor: prin proiect se reglementează suprapunerea dreptului la concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap şi la indemnizaţia lunară aferentă, pentru mame și tați.
Propunere legislativă pentru modificarea art.65 alin.(5) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice: extinderea categoriilor de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, cu persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare, respectiv în localitatea Codlea din judeţul Braşov, precum şi pe o rază de 8 km în jurul acesteia
Proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.186/2022: Prin acest proiect se instituie taxa de solidaritate pentru companiile care desfăşoară activităţi în sectoarele ţiţeiului, gazelor naturale, cărbunelui şi rafinăriilor, iar în cifra de afaceri sau în veniturile totale, după caz, este de peste 75% inclusiv. Taxe pe care firmele străine, precum OMV Petrom, refuză să o plătească României.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus