Asociația AIKI DOJO – secția Botoșani organizează, în perioada 16 – 18 mai 2014, Seminarul Național de AIKIDO AIKIKAI condus de sensei Dorin Marchiș 5 dan, președintele Fundației Române de Aikido Aikikai, la Sala Polivalentă “Elisabeta Lipă” Botoșani.
Manifestarea este organizată în cadrul Proiectului „Educație prin Aikido” cu sprijinul Primăriei Botoșani și reunește în acest an un număr mare de practicanți Aikido Aikikai din Cluj-Napoca, București, Sibiu, Bacău, Galați, Piatra-Neamț, Suceava, Vaslui și Iași.
Accesul publicului la seminar este permis doar cu respectarea ordinii și disciplinei specifice Aikido Aikikai.
În cadrul Proiectului „Educație prin Aikido”, Asociația AIKI DOJO se obligă să ofere gratuit instituțiilor partenere aparținând sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională, acces la seminar precum și la antrenamentele specifice artelor marțiale Aikido Aikikai și Tenshin Shoden Katori Shinto-ryu.
Parteneri: Primăria Municipiului Botoșani, Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, Penitenciarul Botoșani și Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava.
Asociaţia AIKI DOJO promovează disciplinele marţiale japoneze Aikido Aikikai și Tenshin Shoden Katori Shinto-ryu în Suceava, datorită colaborării fructuoase cu Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava.
Program:
Vineri - 16 mai 2014
- 18.00 – 20.00 – Antrenament general
Sambătă - 17 mai 2014
- 10.00 – 12.00 – Antrenament general
- 16.00 – 18.00 – Examinare copii si adulti
- 18.00 – 20.00 – Antrenament general
Duminica - 18 mai 2014
- 10.00 – 12.00 – Antrenament general