Se măresc salariile în Educație

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie a declarat că bugetul Educaţiei pentru 2015 va crește şi va cuprinde lucruri noi, cum ar fi un fond special pentru examene şi evaluări, dar şi creşterea salariilor cadrelor didactice în două tranşe. Demnitarul a spus că a avut deja o discuţie cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe privind bugetul, însă, din experienţa anilor trecuţi, până la finalizarea acestuia vor mai exista cel puţin trei-patru discuţii. Ministrul Educaţiei a precizat că în bugetul pe 2015 este prevăzută şi creşterea salariilor cadrelor didactice în două tranşe, respectiv 5% din martie şi 5% la începerea viitorului an şcolar. Pricopie a mai spus că bugetul pentru 2015 are în vedere şi lucruri noi, cum ar fi susţinerea financiară prin fonduri structurale a simulărilor de la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, a examenului de bacalaureat şi a simulării pentru evaluarea de la clasa a VIII-a. Pricopie a declarat că în prezent, bugetul pentru evaluarea naţională este de 30 de milioane de lei dar speră ca în 2015 bugetul alocat pentru toate examenele şi evaluările să fie de 200 de milioane de lei. Oficialul nu a putut preciza o sumă pe care a cerut-o Ministerului de Finanțe pentru bugetul Educației din 2015 și a subliniat că acordarea a 6% din PIB în 2015 pentru educaţie este o solicitare nerealistă.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus