”Noi suntem între două legislații” -spun angajații botoșăneni
Angajați ai Agenției Județene pentru Protecția Mediului Botoșani, ai Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate – Serviciul Teritorial Botoșani și ai Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Botoșani au declanșat un protest spontan joi dimineață, între orele 10 și 11.
Protestul a fost solidar cu colegii de la nivel național, acțiunea având ca motiv blocajul administrativ intervenit la reorganizarea instituțiilor de mediu, situație care provoacă o stare de incertitudine totală pentru angajați.
”Protestăm în primul rând pentru că suntem în faza unui proces de reorganizare care a început în august 2024, și nici până acum nu s-a încheiat într-un fel. Rapoartele noastre de serviciu, care în prezent sunt cu Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani și în baza cărora acuma noi funcționăm, și care sunt la ANFP, sunt puse sub semnul întrebării a legalității, deoarece instituțiile noastre, odată cu apariția Hotărârii de Guvern 311 din 3 aprilie 2025, au fost desființate”- a declarat d-na consilier superior Dana Boariu.
Cu toate că noua structură ANMAP a fost înființată oficial la 3 aprilie 2025, personalul fostelor instituții (Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Agențiile județene pentru Protecția Mediului și Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate) nu a fost preluat oficial nici până în prezent.
”Această structură nou creată, care are doar trei angajați la nivel național, ANMAP, Agenția Națională de Medii și Arii Protejate, nu a venit încă cu o organigramă detaliată pentru structurile din subordine, nu a prezentat Ministerului Mediului nici până la această oră un regulament de organizare și funcționare, pentru a fi aprobată funcționarea noastră, nici stat de funcții nu există pentru noua structură și nici protocol de predare-primire. Deci noi suntem între două legislații. Legislația de mediu nu s-a modificat cu nimic, nu știm dacă calitatea noastră de angajați la APM Botoșani, respectiv la ANMAP județul Botoșani, este suficient de bine argumentată legal în acest moment”-a explicat d-na Boariu.
Urmare a protestelor declanșate la agențiile mediu din teritoriu, Ministerul Mediului a reacționat și a organizat joi la amiază o întâlnire la care ministrul mediului l-a chemat pe președintele acestei noi structuri ANMAP să dea explicații despre blocajul administrativ. La aceste discuții au fost invitați să participe și reprezentanții sindicatelor APM din toată țara.
Instituțiile botoșănene de mediu funcționează în prezent și cu deficit de personal. Astfel la APM Botoșani sunt ocupate doar 24 din cele 34 de posturi existente, iar serviciul teritorial ANANP – Botoșani funcționează cu doar 5 angajați din cei 10 prevăzuți în organigramă.
Lista de revendicări a protestatarilor cuprinde: transmiterea în procedură de consultare publică și aprobarea de urgență a organigramei și regulamentului ANMAP, preluarea efectivă a personalului din instituțiile de mediu în noua structură, restabilirea drepturilor salariale și a sporurilor aferente condițiilor de muncă, precum și un calendar clar pentru reorganizarea reală, cu consultarea personalului angajat din teritoriu.
”Protestul nostru se deosebește de celelalte proteste din sistemul bugetar și care se referă la ceea ce o să resimțim cu toții, indiferent că suntem bugetari sau nu, că suntem pensionari sau salariați, adică descreșterea foarte mare a veniturilor reale și a puterii de cumpărare, prin micșorările de venituri, salarii sau pensii și creșteri de cheltuieli cu bunuri și servicii ca urmare a noilor taxe, tarife, prețuri la energie, la combustibili, și așa mai departe. Societatea nu trebuie să se dezbine, pentru că toți avem de suferit” a precizat d-na Dana Boariu.