Proiect USR: Şoferii prudenţi pot păstra bonificaţia pentru poliţe RCA ieftine timp de 3 ani

Proiect USR: Şoferii prudenţi pot păstra bonificaţia pentru poliţe RCA ieftine timp de 3 ani

Şoferii disciplinaţi îşi vor putea păstra bonificaţia bonus-malus timp de 3 ani de la încheierea ultimei poliţe de asigurare RCA, chiar dacă îşi schimbă maşina, potrivit unei iniţiative legislative a senatorului USR Cristi Berea, relatează Agerpres.

„Sistemul bonus-malus este un mecanism prin care şoferii prudenţi şi disciplinaţi primesc o reducere de preţ pentru asigurarea RCA. Raţiunea acordării acestui beneficiu nu are legătură cu autovehiculul deţinut, ci cu aptitudinile de a şofa şi cu prudenţa în trafic. Astfel, acesta nu ar trebui retras în momentul în care se schimbă vehiculul. Un şofer este disciplinat, atent şi precaut indiferent de maşina pe care o conduce, iar comportamentul responsabil trebuie încurajat şi răsplătit”, a declarat Berea, potrivit unui comunicat de presă.

Pe baza bonificaţiilor oferite prin acest mecanism, şoferii prudenţi vor putea beneficia astfel de preţuri mai mici la asigurarea RCA, timp de 3 ani, susţine USR.

În prezent, bonificaţia obţinută de şoferi prin sistemul bonus-malus este anulată în momentul în care îşi schimbă autovehiculul.

G4MEDIA.RO

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus