Edilul şef al municipiului Botoşani, Ovidiu Portariuc, a anunţat că va petrece Revelionul în mijlocul botoşănenilor, participând la manifestarea care va fi organizată cu acest prilej. Acesta şi-a donat salariul pe luna decembrie şi i-a îndemnat şi pe consilierii locali să procedeze la fel, pentru a fi adunată o sumă de circa 40.000 lei, necesară organizării Revelionului. “Le spun botoşănenilor că vom avea Revelion în stradă şi în acest an. Botoşănenii trebuie să aibă unde să iasă în noaptea de Revelion, să ciocnească un pahar cu şampanie, să vadă un foc de artificii. Ne mai trebuie aproximativ 20.000 de lei. Eu am hotărât să donez salariul pe luna decembrie, am discutat şi cu domnii viceprimari, voi ruga şi consilierii locali să îşi doneze indemnizaţia pe luna decembrie. Am virat şi din partea firmei la care sunt acţionar 2.000 de lei. Decât să fac un concediu de 3.000 de lei, pentru 4 zile în Austria, prefer să fiu aici, alături de botoşăneni, în seara de Revelion”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc.