În urma solicitărilor autorităţilor locale, pompierii botoşăneni intervin cu forţe şi mijloace pentru înlăturarea efectelor produse de fenomenele meteorologice periculoase (precipitaţii abundente, vânt puternic cu aspect de vijelie, descărcări electrice, scurgeri de pe versanţi) care s-au abătut asupra judeţului Botoşani, precum şi pentru monitorizarea cursurilor de apă din zonele aflate sub incidenţa avertizărilor şi atenţionărilor de Cod Galben/Portocaliu de ploi şi inundaţii, astfel:
- evacuarea apei dintr-o gospodărie de pe raza localităţii Ionăşeni, comuna Truşeşti;
- evacuarea apei din şase gospodării de pe raza localităţi Drislea, comuna Truşeşti;
- evacuarea apei din mai multe gospodării din comuna Dângeni;
- înlăturarea unor arbori rupţi de vânt şi a unor părţi din acoperişurile unor case desprinse de vântul puternic, în comuna Hăneşti;
- înlăturarea unor arbori rupţi pe un drum judeţean de pe raza comunei Nicşeni;
- evacuarea apei acumulate în intersecţia străzilor Pacea cu George Enescu din municipiu Botoşani.
Pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină pentru înlăturarea efectelor produse de fenomenele meteorologice periculoase (precipitaţii abundente, vânt puternic cu aspect de vijelie, descărcări electrice) care s-au abătut asupra judeţului Botoşani în cursul nopţii de joi spre vineri, astfel:
- degajarea a trei maşini, care nu au mai putut înainta din cauza apei acumulate pe strada Pacea, în zona Modern Calor şi în intersecţia cu strada George Enescu;
- înlăturarea unui capac de la o gura de canalizare care era blocat şi obtura scurgerea apei acumulate pe strada Aleea Crizantemelor;
- stingerea a trei incendii, izbucnite în gospodăriile unor localnici din localităţile Mileanca, Hăneşti şi Draxini, unde două depozite de furaje şi un adăpost de animale au fost lovite de trăsnet.