Listele de partid cu candidații pentru viitorul Parlament sunt conturate deja în teritoriu. Era de așteptat ca bătălia pentru a intra pe liste la alegerile parlamentare din acest an să fie crâncenă, dar nu și că aceasta va avea nuanțe noi, hilare.
O stimabilă doamnă încă parlamentar, care a reușit să păcălească în 2012 votanții din zona Săveni, localitate natală de care nu și-a adus aminte decât cu acel prilej, a venit cu firman din Capitală, să conducă mica filială ALDE de la Botoșani. Mișcare, evident bine orientată, astfel ca stimabila să fie prima pe listă la alegerile din iarnă. Micul grup de oameni care au animat această filială cu bani din propriile buzunare, nu a fost de acord cu directiva de la centru și au mătrășit-o, cu un scandal de pomină. Au făcut și un protest pe care l-au trimis la șefii din Capitală cum că nu o acceptă pe celebra traseistă să preia cârma filialei. Bravo lor!
La PNL, după un vot democratic venit din partea delegaților din teritoriu, lista cu candidați pare indestructibilă. În postura de președinte al organizației județene, primarul Cătălin Flutur a dat chiar asigurări în acest sens. Numai că onor conducerea centrală poate interveni și aici cu modificări, fiindcă nemulțumiri există. Dacă DNA-ul vine cu un comunicat care confirmă știrea pe surse privind anchetarea deputatului Costel Șoptică, situația se schimbă. Oricum, penalii din partid sunt încă pe poziție și fără frică, dispuși să cotizeze din nou pentru un loc eligibil în Parlamentul României. Numai că nu au cui, cel puțin la Botoșani. Mai sus, cine știe! Analizând listele liberalilor, ele conțin, din păcate, doar un singur candidat care întrunește calitățile necesare unui parlamentar în slujba comunității și acesta este Cristian Achiței.
La PSD situația este tulbure. Chiar dacă și aici s-a apelat la votul democratic al delegaților din județ pentru a da legitimitate listelor de candidați, acestea mai pot suferi schimbări. Două doamne bine înșurubate în actualul Parlament, care au sufocat în ultimii patru ani site-urile locale de știri cu comunicate în care s-au lăudat cu tot felul de realizări, doresc o prelungire de mandat și mizează pe locuri eligibile. În rest, Dumnezeu cu mila! Cunoscând modul parșiv al social-democraților de a-și sacrifica liderii la prima ocazie, scoaterea din cursa parlamentară a lui Ovidiu Portariuc era previzibilă de mult timp. Diriguitorii locali au ales să coboare ștacheta la candidați, preferând să promoveze pe liste persoane mediocre, nereprezentative pentru comunitate. Practica nu este nouă, a se vedea și pe cine a promovat partidul în diverse funcții de conducere din administrație.
Adevărul e că, pentru prima dată după 1989, la Botoșani nu prea ai pe cine vota cu draga inimă pentru Parlament. Sunt mulți cei care spun de pe acum că nu vor merge la vot…
Vasile TIMOFCIUC