Tragedie la Ibănești. Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de cașcaval. Doi au decedat

Tragedie la Ibănești. Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de cașcaval. Doi au decedat

La caz, duminică dimineață, au ajuns, în cel mai scurt timp, cinci echipaje din cadrul Detașamentului Dorohoi și Botoșani, cu două autospeciale de stingere dotate cu kit-uri de salvare din spații înguste, trei ambulanțe SMURD, printre care și cea de terapie intensivă mobilă, dar și două ambulanțe SAJ.

Cele patru persoane, cu vârste cuprinse între 47 și 56 de ani, au fost scoase din bazin de către pompieri și preluate de echipajele medicale aflate la fața locului. Una dintre victime era conștientă și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Pentru celelalte trei persoane, găsite în stop cardio-respirator, s-au inițiat manevre de resuscitare cardio-pulmonare. Una dintre ele a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind preluată de elicopterul SMURD și transportată la un spital de specialitate din Iași. Din nefericire, ceilalți doi bărbați, în vârstă de 50 respectiv 52 ani, nu au răspuns manevrelor de resuscitare. Medicul de pe echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a declarat decesul acestora. Un echipaj mixt Inspectoratului de Poliție Județean și Sectorului Teritorial al Poliției de Frontieră asigură măsurile de ordine și siguranță la fața locului.

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus