Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordin de protecție provizoriu pe numele unui tânăr, de 47 de ani, din municipiul Botoșani, pentru faptul că a avut un comportament agresiv la adresa soției sale.
Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul a fost evacuat din domiciliu având mai multe obligații, printre care și aceea de a nu se apropia la o distanță mai mică de 100 de metri, față de locuință și de soția sa. În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de aceștia poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.