„ORA” DE CRIMINALISTICĂ

Poliţiştii criminalişti au fost astăzi, 3 iunie, invitaţii elevilor din cadrul Colegiului Naţional „A.T. Laurian” Botoşani. Subiectul întâlnirii – ştiinţa criminalisticii, aplicată literaturii – deşi neobişnuit în aparenţă, a fost destul de generos în a da naştere unor discuţii mai mult decât interesante.

Specialiştii criminalişti din cadrul IPJ Botoşani s-au întâlnit astăzi cu elevii de clasa a XI-a, din cadrul Colegiului Naţional „A.T. Laurian” Botoşani.

Demonstrând aptitudini imaginative şi creatoare, adolescenţii au dorit să afle modul de cercetare criminalistică a unor fapte „în afara legii”, care au făcut subiectul unor opere literare. Şi, pentru ca discuţiile să se apropie cât mai mult de concret, aceştia au fost curioşi să ştie cum ar fi putut să fie „rezolvată” astăzi de către criminalişti crima din „Baltagul” lui Mihail Sadoveanu. Dezbaterile au generat întrebări şi răspunsuri interesante, iar „ora” de criminalistică s-a încheiat cu prezentarea unora dintre mijloacele de lucru aflate în dotarea poliţiştilor criminalişti. La întâlnirea de astăzi au participat de asemenea şi poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii – IPJ Botoşani, care le-au vorbit adolescenţilor despre riscurile eventualei implicări în activităţi infracţionale, consumului de alcool sau substanţe etnobotanice, etc.

Comunicat de presă IPJ Botoșani

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus