O ACERBĂ LUPTĂ CU REALUL

O ACERBĂ LUPTĂ CU REALUL

RECENZIE de GEORGICĂ MANOLE

Anul acesta (2021), în februarie, Ovidiu Chelaru a împlinit 90 de ani. În urmă cu 19  ani (2002), după cum ar spune poetul Vasile Dan, parafrazându-l pe Platon,  probabil că „s-a trezit zeul din el „ şi a început să-şi transforme gândurile în poezie.Începând cu „Regăsire” (Editura „Axa”, Botoşani, 2002) a ajuns la cel de-al 36-lea volum, cel în discuţie: „Din geneza mea astrală” (Editura „Quadrat”, Botoşani, 2020).   Şi nu a rămas numai  la atât. Distinsul nonagenar a pus bazele, în 2018, Societăţii Scriitorilor Botoşăneni „Mihai Eminescu”, iar din 2019 coordonează apariţia revistei semestriale „Memento Mori”. Vivace, cu o gândire logică de invidiat, Ovidiu Chelaru ţine la vedere o metodă de a rămâne permanent la ceea ce Livius Ciocârlie numeşte prima bătrâneţe, una din cele patru într-o concepţie bine explicată. Distinsul critic literar, eseist, scriitor, memorialist şi profesor universitar Livius Ciocârlie, în „Dilema veche” nr. 569 din 2015, acordă un interviu Luizei Vasiliu în care vorbeşte despre cele patru bătrâneţi.  Despre prima bătrâneţe, spune Livius Ciocârlie: 1. „începe cam după ce te pensionezi”; 2. „nu mai au obiectul muncii şi dacă nu au un hobby, un violon d’Ingres, se melancolizează repede şi n-au parte de prea multă primă bătrâneţe”; 3. „dacă au o preocupare, este cea mai bună bătrâneţe a lor”. Privind cea de-a doua bătrîneţe spune: 1. „este cea în care nu mai ai chef de lucrurile pe care le-ai făcut, şi nici nu eşti în stare de ele”; 2. „individul este într-o stare fizică destul de bună, dar psihicul suferă şi el un fel de lehamite, un fel de tristeţe permanentă”; 3. „tristeţea se simte fizic, ca o apăsare în piept”; A treia bătrâneţe: 1. „este când ai deja probleme de sănătate”; 2. „eşti din ce în ce mai neputincios din cauza sănătăţii”; A patra bătrâneţe: 1. „este bătrâneţea în care mintea nu mai funcţionează, se produce o scleroză, se produce un Alzheimer”; 2. „este bătrâneţea când trăieşti prea mult bolnav”.

Ovidiu Chelaru, ajutat de îngerii săi păzitori şi de…, era să zic hobby-urile sale, dar poetul nu suportă acest cuvânt, înlocuindu-l cu  „mod de a trăi”, unul „mai plăcut şi util microcosmosului din care face parte” (scrisul, Societatea şi revista) se încăpăţânează să se „melancolizeze”, rămânând la prima bătrâneţe, nedorind să ajungă „o plutitoare navă, obosită şi bolnavă”. Deviza, undeva la pagina 80, e una categorică şi însufleţitoare: „Nu există să nu pot” – „Nu există să nu pot / Deşi sunt mărunt de tot, /  Să obţin ce mi-aş dori / Într-o lume foarte gri. // Fără muncă şi voinţă / Zi de zi spre trebuinţă, / Nu ai cum visa din plin / La un trai mai cristalin. // Pentru spirit mai cu seamă / Să n-ajungi în sfânta vamă, / Ca o plutitoare navă / Obosită şi bolnavă. // Fără drept la nemurire / Şi aleasă mântuire, / Undeva în Raiul Sfânt / Prin a Domnului Cuvânt. // Ba mai mult, prin Duhul Sfânt / Ca un bun creştin ce sunt, / Am făcut tot ce-am poftit / Chiar de am păcătuit. // Căci greşelile, în parte, / Se mai iartă şi prin moarte, / Numai faptele rămân / Şi vecia o îngân. // Cu speranţe de a fi / Un model printre cei vii, / Înspre lauda cu mir / Fie şi în cimitir.”

Cu o medie de aproape două cărţi pe an, respectând în  toate  crezul etic şi estetic pe care autorul ţine să-l proclame în orice împrejurare (valorile poeziei clasice, Eminescu, ancestralitatea rădăcinilor noastre), îl credem atunci când spune: „…în fiecare zi scriu şi scriu, cu predilecţie dimineaţa, când inspiraţia, concentrarea şi puterea de muncă încă nu sunt cuprinse de cerinţele şi responsabilitatea existenţei noastre ca fiinţă pământească”.

Neîncrezător în curentele poetice actuale,  mai ales în cele care cultivă poezia fără rimă, aspecte  de care mă despart  de Ovidiu Chelaru cu îngăduinţă, rămân  acelaşi cititor care îi respectă programul poetic şi asta din constatarea că este „Departe de a fi naiv” – „Departe de a fi naiv / Prefer să hăulesc captiv, / În lumea unor rime culte / Aibă cine să asculte. // Altfel, poezia-n sine / Spre a naţiei ruşine, / Fără farmec şi măsură / Fi-va proasta pe centură. // În poetica modernă / Pururi ternă şi în bernă, / Are şanse-n univers / Cât şi colbul ce l-ai şters.”

Cum trebuie citite poeziile lui Ovidiu Chelaru? Cele din volumul de faţă şi din celelalte?  Dincolo de persistenţa auctorialului, acela de a-şi pune EUL în faţa cititorului, trebuie să descoperim o necruţătoare luptă cu realul, mai ales cu partea ascunsă a acestuia. Sursa de energie o găseşte apelând la „geneza sa astrală”. Cum a ajuns aici, numai poetul ştie, sau poate că i s-a dat această stare de undeva din preajma divinităţii: „Blestemul pământului” – „Blestemul pământului / Ca şi taina vântului, / Te cuprind în mod aparte / Din geneză pân’ la moarte. //  Al pământului blestem / Şi de care mulţi se tem, / Nu ai cum să-l ocoleşti / Cât ţi-e dat ca să trăieşti. // Din pământ, Cuvânt şi apă / Fost-am zămisliţi odată, / Şi prin care dur blestem / Te îmbraci precum un ghem. // Fără viaţă şi suflare / Spre o sfântă destrămare, / Şi din care pic cu pic / Nu va rămâne nimic.”

Există şi o intenţie ascunsă a fiecărei poezii, una aflată în relaţie directă cu vârsta şi pe care încearcă s-o pună în aceeaşi relaţie cu viitorul său. O acerbă luptă cu realul, din perspectivă creştină, este această carte.

geneza chelaru

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus