Premierul Victor Ponta a afirmat că se pare că ţara nu dispune de rezerve de gaze de şist şi s-a bătut, astfel, pe ceva ce nu are. Compania Chevron nu a vrut să dea foarte multe detalii, limitându-se la următoarea declarație – „Analiza datelor colectate de Chevron în timpul operaţiunilor de exploatare a gazelor de şist din România este încă în curs de desfăşurare“. Grupul american a finalizat în iulie activităţile de exploatare la prima sondă din România, în localitatea Siliştea-Pungeşti, judeţul Vaslui, după două luni de foraj la adâncimi de 3.000 metri. Compania mai deţine alte trei acorduri de mediu în judeţul Vaslui pentru explorarea gazelor de şist în localităţile Păltiniş-Băceşti, Popeni-Găgeşti şi Puieşti. De asemenea, compania a mai obţinut, în urmă cu o lună, şi cea de-a doua autorizaţie de construire pentru amplasarea unei noi sonde de explorare, în perimetrul deţinut la Puieşti. Reamintim că, după ce compania Chevron a obţinut, în 3 octombrie 2013, autorizaţie de construire pentru amplasarea în judeţul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de şist în România, la Pungeşti au avut loc mai multe proteste violente ale localnicilor.