Nu a oprit la semnalul poliţiştilor!

 

La data de 05.03.2016, în jurul orei 19.50, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier – Poliţia municipiului Botoşani au identificat în trafic, pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Botoșani, un autoturism înmatriculat în Bulgaria, al cărui conducător auto nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii, pe marcaj pietonal.

Polițiștii au efectuat semnale regulamentare de oprire, însă conducătorul auto a refuzat să oprească, fiind necesară urmărirea autoturismului în trafic, până pe strada Dreptății, unde conducătorul auto a abandonat autoturismul.

În aceste împrejurări, s-a procedat la ridicarea şi imobilizarea vehiculului, în vederea continuării cercetărilor.

Conducătorul auto a fost identificat în persoana lui B. C. de 37 de ani, din municipiul Botoșani.

Faţă de acesta au fost dispuse sancţiuni contravenţionale pentru săvârşirea mai multor abateri de la regimul circulaţiei pe drumurile publice; totodată a fost dispusă suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus