Premierul Florin Cîțu a anunțat că guvernul a adoptat astăzi o hotărâre de guvern cu noi măsuri de relaxare de la 1 iunie.
Principalele decizii de relaxare:
Restaurante și cafenele:
– Crește gradul de ocupare, la 70% din capacitatea maximă spațiilor închise pentru restaurante și cafene, în intervalul orar 5,00-24,00, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
– Administratorul poate permite accesul mai multor persoane cu condiția ca toate acestea să facă dovada vaccinării și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
– Începând cu data de 01.06.2021, creste gradul de ocupare a spațiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică la cel mult 85% din capacitatea maximă a acestora, în statiunile de pe litoral.
– Administratorul poate permite ocuparea unității de cazare până la capacitatea maximă, dacă toate persoanele fac dovada vaccinării
Spectacole în aer liber:
– să poată fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 1.000 de persoane, în condițiile asigurării unei suprafețe minime de 2 mp pentru fiecare persoană, cu obligativitatea purtării măștii de protecție și doar dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
Atenție: Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, precum și pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
Pentru spectacole la care participa DOAR persoane vaccinate, este permisa participarea mai mare de o mie de persoane.
Nunți, botezuri și alte evenimente private:
– maximum 70 de persoane în spații deschise sau maximum 50 de persoane în spații închise, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și sunt respectate măsurile de protecție sanitară.
– Organizatorul poate decide organizarea și desfășurarea evenimentului cu un număr mai mare de participanți dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și este asigurată o suprafață de minim 4 mp/persoană.
Spectacole în spații închise: să poată fi organizate participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului.
Locurile de joacă în spații închise pot functiona cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și sub condiția ca însoțitorii copiilor să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, ori se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale.
Baruri și cluburi
– în intervalul orar 5,00-24,00
– cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Participarea la aceste activitati este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
Masca la birou: Exceptarea de la obligativitatea purtării măștii de protecție la locurile de muncă în spații închise unde își desfășoară activitatea maxim 5 persoane, cu condiția ca acestea să fie vaccinate, iar în zonele respective nu este permis accesul publicului sau a altor lucrători, rămânând obligatorie în toate spațiile închise comune.
g4media.ro