Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat joi dimineață că va demisiona, după ce a avut o discuție cu premierul Marcel Ciolacu, potrivit unor surse guvernamentale. Demisia lui Budăi vine în contextul scandalului azilelor groazei. Este prima demisie la un nivel atât de înalt din partea unui oficial în acest caz. În urmă cu câteva zile, Marius Budăi spunea: „demisia mea nu contează. Ce este important în momentul de față e să fie rezolvate toate problemele din centre”. Demisia lui Marius Budăi a fost solicitată de ONG-uri, însă în spatele ușilor închise și cei din PNL au cerut ca Marius Budăi să plece din fruntea ministerului Muncii. Între timp, au apărut noi detalii din dosarul-mamut legat situația bătrânilor de la azilele groazei.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/surse-marius-budai-si-a-depus-demisia-dupa-o-discutie-cu-ciolacu-2423213