Se anunţă un număr de telefon gratuit la Ministerul Muncii. Apelând numărul de telefon 0 800 86 86 22 disponibil de luni până vineri, între orele 9.00 și 22.00, persoanele interesate pot obține informații cu privire la politici publice, pensii și asigurări sociale, asistență socială, protecția persoanelor cu dizabilități, protecția drepturilor lucrătorilor, protecția sănătății și securității în muncă, protecția drepturilor copilului, adopții sau legislația muncii. ”Prin TelVerde, oamenii vor primi informația mult mai repede și vor ști unde să se adreseze pentru a-și rezolva o problemă sau alta. Este important să simplificăm accesul oamenilor la informațiile dorite”, a declarat ministrul Rovana Plumb. ”Răspunsurile furnizate de operatorii call-center-ului sunt elaborate de Ministerul Muncii și vor fi actualizate permanent în funcție de feedback-ul primit din partea cetățenilor. În cazul în care răspunsurile la întrebările formulate de public vor necesita un timp de consultare cu experți ai ministerului, solicitarea va fi transmisă electronic persoanelor abilitate și va fi soluționată conform procedurilor de comunicare aprobate”, potrivit comunicatului.