Acesta este un an important pentru România şi pentru relaţia transatlantică. La împlinirea a 10 ani de când România este membru NATO, Statele Unite ale Americii îşi exprimă recunoştinţa pentru angajamentul ţării dumneavoastră faţă de Alianţă şi pentru toate eforturile comune dedicate susţinerii păcii, libertăţii şi democraţiei, atât în ţările noastre, cât şi peste hotare.
Astăzi, urmărim cu toţii cu îngrijorare evenimentele din Ucraina şi am condamnat împreună agresiunea militară a Rusiei şi încercarea acesteia de a anexa Crimeea. Tot împreună suntem alături de poporul ucrainean pe măsură ce acesta încearcă să-şi construiască un viitor mai paşnic, unit, democratic şi prosper.
În ultimii 10 ani, în calitate de aliaţi NATO, România şi Statele Unite ale Americii au colaborat în Balcani, Afganistan, în Marea Mediterană şi în Marea Neagră. Tot în calitate de aliaţi NATO, fiecare şi-a asumat un angajament solemn în faţa celuilalt, conform prevederilor Articolului 5 al Tratatului Nord-Atlantic. Astăzi vreau să reafirm în faţa poporului român că Statele Unite îşi respectă angajamentele.
Statele Unite ale Americii sunt alături de România în calitate de prieten şi aliat şi ne dorim să continuăm să extindem şi să consolidăm foarte importanta noastră colaborare.
https://www.youtube.com/watch?v=4LPjRJgApwA&feature=youtu.be
https://www.dropbox.com/s/9sz3ya8w7ke2vbl/21-nulandRomania.mov
21-nulandRomania-s3.mov (33.99MB)
http://s3.amazonaws.com/em_files/2014_03/21-nulandRomania-s3.mov
21-nulandRomania-s3.mp3 (1.18MB)
http://s3.amazonaws.com/em_files/2014_03/21-nulandRomania-s3.mp3
21-nulandRomania-s3.wmv (42.95MB)
http://s3.amazonaws.com/em_files/2014_03/21-nulandRomania-s3.wmv