Membrii Delegației Permanente a PNL Botoșani au votat în favoarea coagulării unei puternice forțe de dreapta prin fuziunea dintre PNL și PDL

Duminică, 15 iunie 2014, a avut loc ședința Delegației Permanente a Filialei Teritoriale a PNL Botoșani.

În urma dezbaterilor pe marginea ordinii de zi, membrii Delegației Permanente au luat act, conform prevederilor Statutului Partidului Național Liberal de faptul că Tîrzioru Relu, vicepreședinte PNL și primar PNL al orașului Săveni, s-a afișat cu un alt partid politic, de unde rezultă pierderea calității de membru al PNL.

Totodată s-a decis, în unanimitate, susținerea lui Klaus Iohannis pentru funcția de președinte al PNL la Congresul de la sfârșitul lunii iunie și pentru funcția de președinte al României.

De asemenea, membrii Delegației Permanente a PNL Botoșani au votat, duminică, în favoarea coagulării unei puternice forțe de dreapta prin fuziunea dintre PNL și PDL.

În același timp, s-a hotărât și susținerea președintelui PNL Botoșani, Florin Țurcanu, pentru a candida la o funcție de vicepreședinte la nivel național în cadrul Congresului din 27-28 iunie.

În acest sens, s-a stabilit și componența Delegației botoșănene pentru Congres ce va avea loc la București, și anume 41 de membri cu drept de vot și cinci supleanți.

Ulterior, a fost salutată și afilierea Partidului Național Liberal la Partidul Popular European, se mai arata in comunicatul

Departamentul de Comunicare al PNL Botoșani

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus