La data de 3 septembrie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, pe drumul național DN 29A, în comuna Hudești, o autoutilitară condusă de un bărbat, din județul Suceava, care transporta material lemnos. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta transporta peste doi metri cubi de material lemnos, fără a deține documente de proveniență sau transport. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar materialul lemnos a fost supus confiscării.