La Parohia Sf. SPIRIDON din Botoșani a început ȘCOALA DE VARĂ

La Parohia Sf. SPIRIDON din Botoșani a început ȘCOALA DE VARĂ

În prima zi a lunii august, la Parohia Sf. Spiridon din Botoșani a început desfășurarea Școlii de vară intitulată ”Vacanța micului creștin”.   Curtea bisericii, recent reamenajată, oferind spații de vis pentru activități în aer liber, s-a umplut de copiii înscriși la școală. Au adus cu ei veselia specifică vârstei  dar  și bucuria și curiozitatea de a învăța lucruri noi, grație lecțiilor  oferite de organizatori.

 Școala va funcționa în perioada 01-15 august a.c. cu un program între orele 9.30-13.00. Copiilor participanți, cu vârsta între 6-14 ani, li se oferă o paletă largă de activități: atelier de creativitate, concursuri sportive, natură și biodiversitate, cluburi educative și distractive în limba engleză, cultură și spiritualitate-atelier de dezvoltare personală, jocuri interactive.

Părintele paroh Pavel Vitel ne-a declarat: ”La prima noastră școală s-au înscris, aproximativ 80 de copii, cu vârstele cuprinse între 6 și 14 ani. Cine dorește să sprijine activitatea noastră este binevenit. Avem nevoie de tineri voluntari. Orice elev peste 14 ani poate să se înscrie ca voluntar la școala noastră. Orice cadru didactic, angajat sau pensionar, ne poate sprijini, înscriindu-se pentru una sau mai multe activități”.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus