Vineri, într-o conferință de presă, președintele executiv al PSD Botoșani, Ovidiu Portariuc, a declarat că, după hotărârea de fuziune dintre PNL și PDL prin absobție, câțiva liberali cu funcții din Botoșani și-au exprimat dorința de a depune adeziune la PSD. „ E de înțeles mișcarea unor oameni care cred în niște valori. Deși va avea sigla PNL, conținutul noului partid va fi aproape în totalitate al vechiului PDL. Acestia și-au asumat faptul că acest partid istoric va dispărea încet și sigur… Pe plan local probabil se va produce același lucru. PNL se va muta în sediul PDL unde conducerea va fi preluată de către oamenii din PDL, oamenii lui Băsescu, mult mai versați în acest tip de politică românească a ultimilor ani.”- a declarat printre altele Ovidiu Portariuc, care nu a făcut însă publice numele liberalilor botoșăneni care doresc să migreze la PSD.