La data de 25 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au oprit pentru control, pe drumul comunal DC 76, în comuna Dersca, un autoturism condus de un tânăr, de 22 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta are exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată de la începutul lunii noiembrie a.c., pentru abateri la regimul rutier.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.
La data de 26 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul comunal D.C. 63, în comuna Vlădeni, un autoturism condus de un bărbat, de 44 de ani, din municipiul Botoșani.
Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz sau sustragerea de la recoltarea de probe biologice de sânge.
La data de 25 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au oprit pentru control, pe drumul național D.N. 29 C, un autoturism condus de un tânăr, de 31 de ani, din comuna Cândești.
În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 25 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 282, în comuna Albești, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 42 de ani, din municipiul Botoșani.
În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.