Infracțiuni la regimul rutier

Infracțiuni la regimul rutier

La data de 20 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control, pe drumul public din comuna Avrămeni, un autoturism condus de un tânăr, de 32 de ani, din aceeași localitate. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, tânărul a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

  • La data de 20 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au identificat, pe drumul județean D.J. 208 C, în comuna Curtești, un autoturism condus de un bărbat, de 40 de ani, din municipiul Botoșani. În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus