În primele șapte luni ale anului, s-au produs peste 170 de incendii în locuințe sau anexe gospodărești din județul Botoșani

În primele șapte luni ale anului, s-au produs peste 170 de incendii în locuințe sau anexe gospodărești din județul Botoșani

Cele mai grave evenimente s-au înregistrat în localitățile Coțușca, Cervicești și Victoria, acolo unde trei bărbați de 83, 64 și 48 de ani, și-au pierdut viața.

Pompierii au constatat faptul că cele mai multe incendii s-au produs din cauza scurtcircuitelor, a coșurilor de fum neprotejate termic față de materialele combustibile din apropiere, necurățate de funingine sau deteriorate, a efectului termic, a jarului căzut din sobe sau depozitat aproape de materiale combustibile, a focului în aer liber lăsat nesupravegheat sau a fumatului în locuri neprotejate corespunzător.

În contextul apropierii Zilei Informării Preventive (Marți -13), ISU BOTOȘANI  face apel la cetățeni pentru respectarea tuturor măsurilor de prevenire a incendiilor, recomandările vizând, atât instalațiile electrice și de gaze, cât și gătitul, fumatul, folosirea lumânărilor sau a focului deschis în gospodării.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus