In memoriam: Omul de afaceri Petrică Berișteanu a părăsit această lume

In memoriam: Omul de afaceri Petrică Berișteanu a părăsit această lume

Unul dintre cei mai importanți antreprenori botoșăneni, care prin munca sa plină de dăruire a sprijinit peste trei decenii comunitatea botoșăneană, a părăsit această lume.

Petrică BERIȘTEANU – cel care a creat cel mai mare lanț de benzinării din Moldova, binecunoscuta rețea BBB- a început activitatea de antreprenor în anul 1993, deschizând pe Calea Națională, la intrarea în Botoșani dinspre Dorohoi, prima stație privată, specializată în comerțul cu carburanți pentru autovehicule. Au urmat ani grei, de muncă istovitoare, fără odihnă, pentru că Petrică BERIȘTEANU era un om de acțiune. Managementul a fost cel care i-a asigurat continuitatea și dezvoltarea afacerii, profitul fiind orientat cu prioritate spre investiții.

Un moment de cotitură în existența firmei a fost atunci când aceasta a făcut o investiție specială. Petrică, și soția sa Minodora, au luat decizia să finanțeze construirea unei Biserici, a unui locaș de cult. Au cumpărat mai întâi terenul. Apoi au finanțat și construcția Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel 2”.

În data de 29 iunie 2013 biserica a fost sfințită de ÎPS Părinte Mitropolit Teofan, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Anul acesta, la 1 iulie, Petrică BERIȘTEANU a avut bucuria împlinirii unui vis, devenind ctitor și pentru pictura acestei biserici, fapt pentru care a primit din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, o înaltă distincție de vrednicie.

Nu întâmplător, la sfințirea picturii Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel 2”, IPS Părinte Mitropolit Athanasie de Sisaniou şi Siatistis (Grecia) a rostit un cuvânt de învățătură despre omul care, prin ceea ce face în viață, câștigă statutul de sfânt și dobândește desăvârșirea în Dumnezeu. Asocierea cu ctitorul locașului a fost evidentă.

Petrică BERIȘTEANU  a fost un OM remarcabil.

Toți cei care l-au cunoscut și prețuit îi vor simți dureros lipsa.

 

Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Sincere condoleanțe familiei îndoliate.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus