Biserica Sfântul Spiridon, preot paroh Pavel Vitel, preot îmbisericit Vasile Acatrinei, a fost joi, 12 decembrie – în mare sărbătoare.
Numeroși credincioși au participat la cinstirea Sfântului Spiridon, făcătorul de minuni, la hramul bisericii al cărei ocrotitor spiritual este. Și de această dată, sărbătoarea a făcut ca locașul de cult să fie neîncăpător, mulți credincioși ascultând slujba din curtea bisericii. Invitatul acestei sărbători, Părintele Arhimandrit Ciprian Grădinaru, originar din comuna Hlipiceni, cunoscut ca fiind urmaș al marilor duhovnici ai țării, nu a reușit să ajungă la manifestare. Cei prezenți au asistat cu evlavie la slujba oficiată de un sobor de preoți în frunte cu părintele protopop Petru Fercal, completată de un cor bisericesc de excepție.
La sfârșitul slujbei, părintele protopop Petru Fercal a transmis un mesaj credincioșilor și mai marilor țării:
” Sfântul Spiridon rămâne păzitor al credinței noastre ortodoxe. Era un ierarh blând și smerit, dar cuvântul lui se împlinea. Că toate faptele pe care le-a săvârșit au fost spre binele poporului. El a arătat prin viața sa, roadele luminii și anume blândețea, bunătatea și dreptatea. Cât de mult avem nevoie, noi, cei de astăzi, de astfel de virtuți! Dacă am urma îndemnul și sfatul Sfântului Spiridon, am fi cu adevărat ca-n rai. Cât de frumos ar fi în lumea aceasta! Cât de frumos ar fi între noi, românii, care de două mii de ani suntem creștini și iată că, prin lucrarea tatălui minciunii, nu ne găsim locul. Cât de minunat ar fi dacă ne-am smeri și am păzi poruncile, așa cum Sfântul Spiridon a făcut! Cât de frumos ar fi ca toți cei care conduc astăzi, ar avea smerenie, bunătate și blândețe. Dacă ar ține la popor, ca să ajute pe toți cei care sunt în necazuri și chinuri, ar fi un echilibru în societate, să nu se mai audă plânsete, și lipsuri, și necazuri, și greutăți. Dar omul uită că nu ia nimic cu el dincolo. Omul, în fuga lui după cele pământești, uită și de al doilea pas, când va trebui să pășească în viața de dincolo, să dea răspuns de faptele sale. Și-atunci pleacă în această întunecare de minte, și săvârșește fărădelegi, și de aceea își atrage blestem și pierde Împărăția lui Dumnezeu.
Avem nevoie de astfel de aleși cum a fost Sfântul Spiridon, să îndrepte poporul spre calea mântuirii, să conștientizeze pe oameni ce înseamnă cu adevărat în viață, să împarți pâinea ta cu săracul. Cei care conduc țara aceasta și cei care uită de Dumnezeu și de menirea lor, că i-a așezat Dumnezeu să stăpânească poporul, făcând dreptate, stăpânirea este datoare să împartă dreptatea pe pământ, nu să facă nelegiuire, că nu le-a dat Dumnezeu sabia să-și bată joc de popor și să neîndreptățească pe oameni, ci le-a dat sabia să păstreze adevărul pentru popor.”
Părintele Pavel Vitel a ținut să completeze mesajul : ” Aceste trei lucruri vreau să le rețineți despre Sfântul Spiridon. El este un învățător al dreptei credințe, care ne îndeamnă pe toți să ne ferim de curentele religioase sincretiste, de ideologiile de tot felul, care îl înlocuiesc pe Dumnezeu cu anumite idei. De asemeni ne învață cum să ne pară rău de păcatele proprii, în așa fel încât să ne atingem de sfințenia și frumusețea lui Dumnezeu, și de asemeni ne învață să nu ne alipim sufletește de nimic din lumea aceasta, pentru că ne pregătește Dumnezeu, așa cum Sfântul Spiridon a spus, daruri de mare preț, frumusețe de nespus, de nerostit în cuvinte omenești.”
În ultimii ani, părintele Pavel Vitel a organizat pelerinaje în insula Corfu din Cipru, la biserica Sf. Spiridon, și mulți credincioși botoșăneni au avut bucuria duhovnicească de a se închina la moaștele sfântului.