Hoaţe de telefoane mobile identificate!

Având în vedere cercetările care se efectuează într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt de telefon mobil, în dauna unei femei de 42 de ani din municipiul Botoșani, la data de 15 aprilie 2021, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară la două imobile din municipiul Botoșani în care locuiește persoana bănuită de comiterea furtului, o femeie de 38 de ani, dar și alte persoane cunoscute cu astfel de preocupări.

Fapta de furt a constat în aceea că, la data de 11 martie a.c., în timp ce persoana vătămată se deplasa pe strada Grivița din municipiul Botoșani, i-a fost sustras telefonul mobil din geanta pe care o purta în mână și care era deschisă, de către o persoană necunoscută de sex femeiesc.

În urma activităților desfășurate la locațiile vizate au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri care interesează cauza, printre care 10 telefoane mobile de diferite mărci.

De asemenea, au fost puse în executare și 3 mandate de aducere, persoanele vizate fiind conduse la sediul poliției pentru audieri.

În timpul desfășurării activităților au fost obținute date cu privire la o altă faptă de furt de telefon mobil comisă la data de 13 aprilie 2021, iar în urma exploatării cu operativitate a acestor date, a fost recuperat telefonul respectiv și înapoiat persoanei vătămate, valoarea acestuia fiind estimată la 4.000 de lei.

Continuăm cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt, urmând a fi administrat probatoriul și a se stabili cu exactitate activitatea infracțională a tuturor persoanelor implicate, iar la finalizarea acestora se vor dispune măsuri.

 

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus