Ministerul Sănătății va prelua un teren de 120.000 mp în municipiul Iași în scopul construirii Spitalului Regional de Urgență, potrivit unei hotărâri de guvern adoptată în ședința de astăzi.
Terenul, aflat în domeniul public al municipiului Iași, a trecut în domeniul public al statului român, în noiembrie 2016, printr-o hotărâre a Consiliului Local Iași.
Ministerul Sănătății are printre obiectivele prioritare construirea a trei spitale regionale de urgență, investiție pentru care există o finanțare alocată de 300 milioane euro prin Programul Regional Operațional (POR).
De asemenea, în decembrie 2016, Ministerul Sănătății a încheiat un Acord de asistență tehnică cu Banca Europeană de Investiții, în vederea întocmirii documentelor necesare aplicaţiei pentru finanţarea din fonduri structurale nerambursabile pentru construcţia celor trei spitale regionale de urgenţă.