Reprezentanții Federației ”Sanitas” au reluat argumentele pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017, conform solicitărilor avansate de mai bine de jumătate de an. Reprezentanţii Guvernului au admis că niciun venit salarial nu poate să scadă, odată cu aplicarea Legii 153/2017, şi s-au angajat că vor întreprinde toate demersurile în acest sens. Până săptămâna viitoare, membrii echipelor tehnice din ministerele de resort vor face calcule şi vor veni cu propuneri de soluţii pentru fiecare revendicare a Federaţiei ”Sanitas” în parte”, potrivit unei informări ”Sanitas”. Următoarea întâlnire între sindicate şi echipa guvernamentală a fost convenită pentru săptămâna viitoare. Reamintim că, în zilele de 2, 4, și 6 octombrie, membrii ”Sanitas” au anunțat că vor picheta ministerele răspunzătoare de inechitățile, omisiunile și discriminările Legii-cadru 153/2017 a salarizării bugetare – Ministerul Muncii, al Sănătății și al Finanțelor. În 19 octombrie, seria protestelor ”Sanitas” va continua cu organizarea unui miting și a unui marș, urmând ca, ulterior, Consiliul Național să decidă asupra datei la care se va declanșa greva generală în sistemul sanitar.