Grevă la Căile Ferate

Angajaţii CFR au  întrerupt astăzi lucrul, între orele 7.00 şi 9.00, ca urmare a eşuării negocierilor privind încheierea unui nou contract colectiv de muncă. Protestul nu este organizat de sindicate. Este vorba despre o încetare voluntară a lucrului de către cei implicaţi în circulaţia trenurilor, pentru a trage semnale de alarmă actualilor şi foştilor guvernanţi legate de faptul că în ultimii cinci ani nu au primit niciun procent în plus la salarii. Negocierile pentru încheierea noului contract colectiv de muncă au eşuat,ultima întâlnire cu ministrul Transporturilor fiind ieri. Reamintim că federaţiile sindicale din transporturile feroviare ameninţau încă din 15 aprilie că ar putea declanşa conflictul colectiv de muncă începând cu 23 aprilie, dacă până atunci nu vor fi încheiate noile contracte colective de muncă, care să ţină cont de solicitările salariaţilor. Printre nemulţumirile ceferiştilor se numără cele legate de nivelul salariilor, de eliminarea drepturilor angajaţilor de a călători gratuit pe calea ferată şi de disponibilizarea a 2.500 de salariaţi de la CFR Marfă.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus