GEORGICĂ MANOLE-DEGUSTĂTORUL  DE  TEXTE (185)

GEORGICĂ MANOLE-DEGUSTĂTORUL DE TEXTE (185)

[cuvinte cheie: “Termeni, concepte, sintagme, alcătuiri…” de Ioan Alexandru, Eminescu, Şt. Petică, D. Anghel şi Geo Bogza, „România literară” nr. 16 din 2021, Albert Camus despre generaţiile literare, Gheorghe Grigurcu despre tânăra generaţie, „Dilema veche” nr. 889 din 2021, dosar „Dilema veche”: Ovid S. Crohmălniceanu, puncte de vedere de Mihai Iovănel, Ioana Pârvulescu, Adrian Mureşan, Adrian G. Romilă şi Mircea Cărtărescu, „Dilema veche” nr. 891 din 2021, „Evanghelia după Matei”, Andrei Pleşu  prezentând trei cuvinte ale lu Hristos după Învierea Sa ]:

793. Termeni, concepte, sintagme, alcătuiri…: Ioan Alexandru: „lumina lină, lini lumini”; Eminescu: „turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur”; Ştefan Petică: „plângeau romanţe triste pe coarde de chitară”; Dimitrie Anghel: „din harfe sălciile cântă ca nişte fete despletite”; Geo Bogza: „atât de pură şi elegantă fregată”;

794.  Două puncte de vedere despre tânăra generaţie (vezi „România literară” nr. 16 din 2021):  Albert Camus: „Fiecare generaţie, fără îndoială,  se crede menită să refacă lumea. A mea ştie totuşi că nu o va reface. Dar sarcina ei este, poate,  şi mai mare: constă în a împiedica lumea să se des-facă”;  Gheorghe Grigurcu: „Tinereţea literară de azi e prea puţin interesată de înaintaşii pe care îi ignoră, atunci când nu-i tratează cu condescendenţă. Izolată în cuprinsul unei bule proprii, înfăţişând frecvent o răceală, o desensibilizare caracteristică. E vorba negreşit de o mutaţie de psihologie în raport cu generaţiile anterioare. Una ce nu încetează a mă mira. Îngăduiţi-mi să-mi amintesc cu emoţie mare satisfacţia intimă pe care o aveam pe vremuri, când izbuteam a-i cunoaşte pe scriitorii mai în vârstă, nu doar numele „mari”, ci şi pe alţii care ilustrau o epocă, o creaţie, o stare de spirit ce ne-au precedat”;

 

795. Dosarul „Dilemei vechi” nr. 889 din 2021 este dedicat lui Ovid S. Crohmălniceanu. În general se scrie foarte bine despre acest critic pe  care Dumitru Micu îl numea adesea Crohmopoliteanu însă, nuanţat, autorii dosarului nu uită să amintească faptul că s-ar fi dat cu sistemul comunist. Mihai Iovănel îi dedică o pagină tip Dilema din care sistematizez: 1. „era invincibil pe teritoriul raţionalităţii”; 2. „era o enciclopedie ambulantă, având cunoştinţe întinse în cele mai variate domenii culturale şi ştiinţifice”; 3. „a scris cea mai bună istorie literară a perioadei interbelice”; 4. „s-a opus de la început protocronismului pe care l-a atacat în 1979 la unul din colocviile revistei „Luceafărul”; 5. „a participat prin monografii la recuperarea lui Liviu Rebreanu (1954) şi a lui Lucian Blaga (1963); 6. „optzeciştii îi spuneau „tata Croh”.

Ioana Pârvulescu face, pe criterii subiective evident,  o ierarhizare a primelor cinci cărţi preferate din opera criticului: 1 „Amintiri deghizate”; 2. „Literatura română între cele două războaie mondiale”; 3. „Cinci prozatori în cinci feluri de lectură”; 4. „Istorii insolite”; 5. „Alte istorii insolite”. Continuă Ioana Pârvulescu: „Profesorul a rostit numai cuvinte de om liber, pe care le-ar fi spus şi astăzi”. Adrian Mureşan  scrie despre „Amintiri deghizate”, scoţând în relief antipatia pe care o avea faţă de Zaharia Stancu. Adrian G. Romilă analizează structura volumului „Istorii insolite”.  Pune în evidenţă singularitatea ficţiunii lui Crohmălniceanu pe care o aşează pe trei paliere: 1. „ e de găsit în interiorul propriului scris”; 2. „cel al genului în care a exersat ficţiunea”; 3. „caracterul profund livresc al literaturii sale, în siajul logic-textualist al unei paradigme în plină afirmare”.  În sfârşit, un veritabil laudaţio îi dedică Mircea Cărtărescu. Pentru a înţelege sensul discursului lui Cărtărescu redau un pasaj: „…avea să-mi fie, de-a lungul sfertului de secol care-a urmat până la moartea sa, un foarte drag susţinător, îndrumător şi prieten, unul dintre cei trei-patru oameni care mi-au influenţat în cele din urmă soarta. Am învăţat foarte mult de la el şi de la lumea pe care el o făcea pe-atunci posibilă prin faptul că  duminică de duminică, aduna-n jurul său Cenaclul „Junimea”, al tinerilor care scriau literatură – proză, mai ales – pe atunci, în facultate”;

 

796. Andrei Pleşu, în „Dilema veche” nr. 891 din 2021, prezintă  „trei cuvinte ale învierii”: „În „Evanghelia după Matei” ni se povesteşte că, după Învierea Sa, Iisus le-a vorbit oamenilor în trei rânduri. O dată pentru a le spune: „Bucuraţi-vă!”, apoi „Nu vă temeţi!” şi la urmă (către ucenici): „Cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului!”;

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus