Generații spulberate de suflul unei revoluții

Zilele trecute, la o prestigioasă universitate ieșeană, absolvenții unei secții s-au reîntâlnit după 35 ani.

Astfel de evenimente se întâmplă destul rar în iureșul necruțător al vieții. Așa cum e moda, s-a organizat un curs festiv la care au fost invitați și profesorii. Și în debutul evenimentului, înainte de a se da citire catalogului completat la zi cu cei dispăruți, s-a ținut un moment de reculegere în memoria acestora.

Apoi, un distins și iubit dascăl, care face parte din legenda universității, ajuns la aproape nouă decenii de viață, a citit numele fiecărui absolvent, în ordine alfabetică. Acolo unde găsea data decesului, o menționa. Cei 40 de participanți la această întâlnire, ascultau înfiorați cum colegi de-ai lor, pozitivi și entuziaști ca factură umană, au plecat prematur din această lume. Atunci când cuvântul „decedat” a fost pronunțat cu o repetiție alarmantă, la sugestia altui iubit dascăl prezent, s-a hotărât să fie strigați doar cei în viață. Cei care răspundeau „prezent”, spuneau, nu fără mari emoții, câte ceva despre ceea ce au făcut în viață. Unii au venit însoțiți de partenerul de viață, alții au venit singuri…

Când s-a făcut apoi o socoteală, din cei 190 de absolvenți ai promoției, mai erau în viață, după trei decenii și jumătate, doar 51. Trei sferturi dintre ei și-au terminat existența pământeană înainte de vârsta de 60 ani.

Din pleiada de profesori avuți de-a lungul anilor de studii, doar doi trecuseră în eternitate. Toți ceilalți au supraviețuit, ajungând la vârste venerabile, unii dintre ei desfășurând și acum activitate didactică.

O explicație a acestui destin efectiv tragic al generației, a oferit-o unul dintre universitarii prezenți la întâlnire.

Evenimentele din decembrie 1989 și căderea regimului comunist au avut un efect devastator mai ales asupra tinerelor generații de specialiști. Cuprinse majoritatea într-o industrie care le asigura un loc de muncă fără grija zilei de mâine, și o carieră promițătoare, reprezentanții acestora s-au văzut puși în fața unei mari încercări după distrugerea industriei românești, aceea de a-și asigura existența de zi cu zi. Cei mai mulți s-au lansat în afaceri private, dar trăind experiențe traumatizante, specifice unei perioade îndelungate de tranziție, pentru care nu erau pregătiți, acestea le-a grăbit sfârșitul, Mulți au luat calea bejeniei, acceptând să muncească în străinătate pe posturi mult inferioare pregătirii lor. Frustrați și umiliți, mulți s-au îmbolnăvit și au dispărut și ei prea devreme. Ce e mai tragic e că unii dintre cei care nu au rezistat acestei treceri și-au pus singuri capăt zilelor.

„Sunteți una dintre generațiile de specialiști spulberate de suflul revoluției din decembrie 1989. Dacă sunteți acum aici prezenți, înseamnă că ați supraviețuit, ați învins! Prețuiți viața așa cum se cuvine! „- a concluzionat venerabilul universitar, discursul lui punându-i serios pe gânduri pe cei prezenți.

*

La finele săptămânii viitoare, la Liceul „Mihai Ciucă” din Săveni are loc întâlnirea după patru decenii a promoției 1977, generație din care face parte și semnatarul acestor rânduri.

Sper să nu aflu, la această multașteptată reuniune, că fac parte dintr-o generație spulberată de suflul unor evenimente despre care istoricii au datoria să le cerceteze și să ne ofere nouă și generațiilor viitoare, adevărul.

Vasile TIMOFCIUC