Meciul Dinamo – FC Botoșani, din etapa cu numărul 11 a SuperLigii, s-a încheiat la egalitate, scor 2-2.
Dinamo a început mai bine meciul și a deschis scorul, după doar 28 de minute prin Astrit Selmani, care a profitat de greșeala comisă de Eduard Pap. Formația lui Zeljko Kopic putea intra cu un avantaj de două goluri la cabine, dar reușita lui Cătălin Cîrjan a fost anulată pentru un henț.
În cele din urmă, Dinamo a mai punctat încă o dată, în minutul 71 prin Dennis Politic. La doar șase minute distanță, Fulop a redus din diferență.
FC Botoșani a reușit ”remontada” cu cinci minute înainte de finalul timpului regulamentar. Arbitrul a arătat punctul cu var pentru un fault comis de portarul Golubovic, iar Eduard Florescu a transformat lovitura de la 11 metri.
Dennis Politic putea face ”dubla”, dar al doilea gol, marcat în minutul 90+3, a fost anulat pentru ofsaid. Raul Opruț a văzut al doilea cartonaș galben, minutul 90+6, iar Dinamo s-a văzut nevoită să joace în inferioritate numerică în ultimele minute.
În urma acestui rezultat, Dinamo se află pe locul trei în clasament, cu 17 puncte. De cealaltă parte, Botoșani a rămas tot penultima, cu 8 puncte.