Guvernul a discutat şi a spus că va lua în calcul varianta prin care să înfiinţeze un fond din care primarii ar putea împrumuta mai ieftin pentru a asigura cofinanţarea proiectelor implementate cu bani comunitari. Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) le mai dă o veste bună. Instituţia ar putea asigura autorităţilor locale cu proiecte finanţate din fonduri UE împrumuturi pentru cofinanţare, fără să mai fie nevoie ca acestea să apeleze la bănci comerciale. Această variantă ar putea veni să completeze sau să înlocuiască versiunea prin care banii de cofinanţare ar veni dintr-un fond al Guvernului. Băncile comerciale acordă foarte greu asemenea credite, solicitând autorităţilor locale garanţii de care acestea nu dispun.