Fără permis, a intrat cu autoturismul într-o societate comercială

La data de 25 mai 2021 polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în parcarea unui hipermarket din municipiul Botoșani a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale.

Echipajul direționat la fața locului a stabilit următoarea situație de fapt:

Un tânăr de 20 de ani, în timp ce conducea un autoturism în incinta parcării din zona unui hipermarket din municipiul Botoșani, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a intrat în coliziune cu ușa de acces într-o societate comercială situată în zonă.

În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.

Din verificările efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că tânărul de 20 de ani nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care îl conducea i-a fost încredințat de către un alt tânăr de 22 de ani, care cunoștea faptul că nu deține permis.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și încredințarea unui autovehicul unei persoane care nu deține permis de conducere.

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus