Exerciţiu în caz de urgenţă la Botoşani şi Şendriceni

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani  desfăşoară, pe 29 septembrie, între orele 13.00 – 15.00, un exerciţiu pentru antrenarea subunităţilor în vederea limitării şi înlăturării efectelor unor situaţii de urgenţă generate de cutremur la Şendriceni şi Botoşani.

Potrivit scenariului, în urma unui cutremur de pământ de mare magnitudine, la Judecătoria Botoşani şi Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuţă” Şendriceni, au izbucnit două incendii, cu pericol de propagare a flăcărilor la vecinătăţi, fiind necesară intervenţia forţelor specializate pentru salvarea populaţiei, precum şi evacuarea bunurilor din cele două obiective.

La Şendriceni, vor mai fi simulate acţiuni de căutare – salvare a unor persoane surprinse sub dărâmături şi acordare a primului ajutor calificat, căutarea unor elevi rătăciţi în pădure, salvarea de la înec a unor persoane căzute în iazul Cobâla, precum şi asanarea unor elemente de muniţie rămasă neexplodată.

În premieră, pentru coordonarea şi concentrarea resurselor avute la dispoziţie în zonele unde s-au produs situaţiile de urgenţă se va utiliza tehnologia UAV (Unmanned Air Vehicle), pusă la dispoziţie de un producător naţional, cu sprijinul Direcţiei Generale de Logistică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi a Asociaţiei Române de Aeromodelism. Totodată, se va folosi şi un sistem „aripă fixă” (avion fără pilot) pentru îndeplinirea misiunilor specifice.

La acţiunile de intervenţie vor participa forţe şi mijloace ale Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, Iaşi şi Suceava, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Botoşani, Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani, Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Şendriceni, voluntari ai Filialei de Cruce Roşie Botoşani,UPU- SMURD Dorohoi, Direcţiei de Sănătate Publică, Inspectoratului Judeţean în Construcţii, Agenţiei pentru Protecţia Mediului, E-ON Moldova, personal de pe locul de muncă, precum şi personal din cadrul entităţilor mai sus menţionate.

Exerciţiul urmăreşte testarea capabilităţilor de intervenţie şi de răspuns a forţelor implicate, precum şi viabilitatea procedurilor şi planurilor de cooperare comune ale structurilor cu atribuţii în managementul tipurilor de risc. Totodată, în cadrul simulărilor va fi verificat modul de punere în aplicare a Planului Roşu de Intervenţie Judeţean.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani cere scuze participanţilor la trafic pentru eventualele neplăceri cauzate de această acţiune,  mulţumeşte pentru înţelegere şi face apel către populaţie să respecte regulile stabilite de c către autorităţi.

 

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus