Elevii de clasa a II-a vor susţine, cele două teste din cadrul probei de Limba română: primul test vizează evaluarea competenţelor de receptare a mesajelor scrise şi va dura 25 de minute, iar cel de-al doilea test este evaluarea competenţelor de producere a mesajelor scrise – tot 25 de minute. Asemenea elevilor de clasa a IV-a, şi cei din clasa a II-a vor susţine evaluarea în sălile în care îşi desfăşoară activitatea în mod curent, fiind aşezaţi în bănci în ordinea obişnuită. În schimb, testul va fi administrat de învăţătorul/profesorul pentru învăţământ primar de la clasă, care va fi asistat de un al doilea cadru didactic, care nu predă la clasa respectivă. Cea de-a treia probă va fi proba prin care se vor evalua competenţele de matematică ale elevilor din clasa a II-a, şi va dura 25 de minute.