Alyssa Milano visează la o carieră politică. Starleta ajunsă la 41 de ani face lobby intens pentru ca Hillary Clinton să devină prima femeie preşedinte din istoria SUA, în 2016, şi speră să obţină şi un post în noua administraţie democrată. În ultimii ani a fost mai cunoscută pentru cauzele sociale sau de binefacere în care s-a implicat, decât pentru producţiile în care a jucat, şi ia foarte în serios posibilitatea de a intra în politică. Alyssa Milano crede că ştie cum să comunice cu oamenii şi că i s-ar potrivi o astfel de slujbă, ca să nu mai spunem că arată foarte bine atât pe micul, cât şi pe marele ecran. Actriţa s-a implicat activ şi în precedenta campanie electorală a lui Hillary Clinton, pe când aceasta spera să obţină nominalizarea Partidului Democrat pentru un loc în cursa prezidenţială. La acea dată a preferat să facă un pas înapoi în faţa tandemului Barack Obama – Joe Biden şi a primit postul de secretar de Stat, mai ales că datoriile se tot acumulau şi nu mai putea continua campania electorală. De atunci însă, cele două au continuat colaborarea în diverse cauze nobile, iar Alyssa Milano nu a ascuns faptul că o consideră un adevărat mentor pe Hillary Clinton. Visul actriţei ar fi ca la un moment dat să aibă suficientă experienţă în administraţie, dar şi sprijin politic pentru a candida pentru un loc în Senatul american.
Între timp, actriţa lucrează la un dosar de candidat perfect şi aşteaptă cel de-al doilea copil cu soţul ei, David Bugliari. După ce a devenit mămică prima dată în 2011, Alyssa Milano nu a ascuns că îşi mai doreşte copii.