Guvernul şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) n-au ajuns la un acord în privinţa reducerii cu cinci puncte procentuale a CAS, iar delegaţia Fondului pleacă fără să fi evaluat acordul curent. Ba mai mult, autorităţile îi fac şi în ciudă, anunţând că fiscalitatea pe muncă va fi totuşi diminuată, deşi nu de la 1 iulie, cum era planul, ci de la 1 octombrie. Ponta a precizat că nu există nici acord, dar nici dezacord cu FMI şi că decizia reducerii CAS este a Guvernului, aşa cum şi „tăierile de salarii şi pensii din 2010 – 2011 s-au făcut fără acordul partenerilor internaţionali“. La finele lunii martie, Fondul a aprobat prima şi a doua evaluare a acordului preventiv încheiat anul trecut cu România, punând la dispoziţia statului două tranşe cumulând 436,3 milioane euro. Suma totală disponibilă, dar pe care nu o vom utiliza, a urcat astfel la 654,4 milioane euro. Banii sunt acolo în caz că vine şocul financiar şi, în plus, ajută la scăderea costurilor de finanţare (relativ, căci plătim comision la FMI).